Aseara,17 septembrie 2011,s-a conturat incet-incet o ieseala dupa ce nu mai fusesem in zona de ceva timp.Am avut alaturi prieteni,cunoscuti,dar cel mai important “un partener” de suferinta.
Se pare ca mi-a priit escapada…Asta imi tot spuneam in gand,insa dupa ce s-a terminat m-am trezit repede la propria realitate..
Dupa ieseala despre care ma chinui sa va relatez,am inteles ca:
-Face bine la feeling,nu si la stomac
-Necazurile vaslesc la prima bere,de la a doua,deja incep sa innoate,prin urmare nu se inneaca niciodata
-O iesire neplanuita,e intotdeauna mai reusita ca una planuita
-E minunat sa nu fie nevoie sa mergi tu cu masina personala
-E minunat sa ai prieteni vechi
-E greu sa te minti pe tine insuti gen “Viata e frumoasa”
-E minunat sa fii ca mine
-E minunat sa poti sa te prefaci ca e bine,desi greul abia incepe
-E minunat sa transmiti o stare de bine celor din jur
Acestea fiind spuse,am o nelamurire:Sunt nebun?
P.S: Zambetul celui care sufera,e mai dureros decat lacrimile celui care plange
